În dimineaţa asta m-am trezit cu o inspiraţie mare pentru a scrie aşa că a ieşit următoarea piesă de teatru. Cei care se plictisesc uşor să nu se apuce să citească. Drepturile îmi sunt rezervate deci mai uşor cu plagiatul
ACTUL I
SCENA I
Era o zi mai răcoroasă de vară în acea ocazie. Se înserase şi grupul lor stabilise o întâlnire în parc. Nimeni nu avea să anticipeze de fapt ce urma să se întâmple în acea seară liniştită de august care era mai răcoroasă decât ar fii fost normal. Lance ajunsese primul şi se aşezase pe bancă unde stabilise cu ceilalţi prieteni că se vor întâlni. Ajunsese mai devreme deoarece era nerăbdător să îi spună Lindei, fosta lui prietenă, că şi-a dat seama unde greşise în relaţia pe care tocmai o încheiaseră cu câteva zile în urmă şi dorea să-i ceară o a doua şansă pentru a îndrepta lucrurile şi pentru a avea o relaţie pe care amândoi şi-ar fii dorit-o la început. Aşteapta neliniştit, iar temperatura corpului său începea să crească. Sângele i se încălzise tot mai mult şi începu să tremure de emoţii în răcoarea serii. Şi-ar fii dorit mai mult ca orice să primească un răspuns afirmativ deoarece o iubea foarte mult pe Linda.
În timp ce Lance se gândea la cum va fii acea seară în momentul în care Linda va apărea, ajunse în parc şi Paul, un prieten foarte apropiat al lui Lance. Nu i-a trebuit mult timp lui Paul pentru a vedea neliniştea care îl încerca pe Lance, aşa că a urmat o discuţie între cei doi:
PAUL: Ai ajuns devreme azi. Mai devreme decât obişnuiai.
LANCE: Da, ştiu. Acasă nu aveam ce să fac aşa că mai bine stăteam în parc pe o bancă.
PAUL: Ai dreptate. Decât să stai în casă mai bine pleci mai devreme.
LANCE: Vezi? Aşa se explică (zâmbind uşor fals)
PAUL: Ce s-a întâmplat? Te văd agitat.
LANCE: Tu imediat îţi dai seama când ceva nu e în regulă (zâmbeşte din nou). Mă cunoşti se pare mai bine ca oricine aşa că nu ar avea rost să mă ascund faţă de tine. Este vorba de Linda. De când ne-am despărţit nimic nu mai este cum era înainte. Parcă nu aş mai fii eu. Orice aş vrea să fac se sfârşeşte rău. Parcă m-am născut ieri. Sunt total neîndemânatic şi toate îmi ies pe dos. Vreau să-i vorbesc şi să-i cer o a doua şansă. Mi-am dat seama cu ce i-am greşit şi vreau să-i spun că am fost un dobitoc.
PAUL: Şi dacă nu va dori să te asculte?
LANCE: Sunt în stare să fac orice ca să o fac să mă asculte (se ridică în picioare). M-ai auzit? Sunt dependent de ea.
PAUL: Te înţeleg, însă ultima dată când am vorbit cu Linda era foarte dezamăgită şi nu mai vroia să mai discute despre asta. M-aş bucura pentru tine şi pentru Linda să mergeţi mai departe şi să realuaţi relaţia de unde a rămas.
LANCE: Ar fii cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în ultimul timp!
PAUL: Şi ce vei face dacă te va refuza? Totuşi există şi posibilitatea asta.
LANCE: Nu vreau să mă gândesc la asta. Când ne-am despărţit a murit o jumătate din mine. Nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla dacă nu-mi va da a doua şansă.
SCENA II
În timp ce discuţia dintre Paul şi Lance începuse să decurgă tot mai interesant, iată că ajunse şi Sam la locul stabilit, lucru care a dus la terminarea discuţiei dintre Paul şi Lance. Era un prieten destul de apropiat de cei doi, dar nu suficient de apropiat încât să îi facă şi lui cunoscută situaţia existentă.
SAM: Salutare băieţi. Nu a mai ajuns nimeni văd. Fetele astea, mereu se lasă aşteptate.
PAUL: Parcă nu le ştii. Or să vină şi ele.
SAM: Sper să nu întârzie prea mult pentru că e cam răcoare.
LANCE: Şi eu vreau să vină mai repede (murmură pironindu-şi privirea în pământ).
PAUL: Hei Sam, ia spune, ai mai vorbit cu Tracy? Ştiu că o placi.
SAM: Aş fii vrut dar parcă aş fii un idiot. Niciodată nu ştiu cum să îi spun. Mi-e teamă să nu se sperie şi apoi să se strice şi relaţia pe care o avem acum.
PAUL: Hai măi omule. Nu fii fraier. Eu sunt sigur că Tracy te place şi ea. Probabil că aşteaptă ca tu să faci primul pas. Nu mai trage de timp să nu păţeşti ce am păţit şi eu cu Claire. Am stat şi am lăsat timpul să treacă şi până la urmă nu s-a mai întâmplat nimic. Discută cu ea.
SAM: Sper să îmi vină curajul zilele astea pentru că mereu când dau ochii cu ea sau când mă gândesc la ea mă apucă un fior şi o stare de nelinişte. Starea care mă încearcă cel mai bine acum a fost descrisă bine într-un film: mă simt ca şi cum aş avea o ceaşcă cu cafea fierbinte în mână şi îmi vine să strănut. Poate acum mă înţelegi de ce îmi este greu să vorbesc cu ea.
LANCE: Te înţeleg foarte bine.
PAUL: Păi oricum nu ai ce să pierzi. Trebuie să îţi faci curaj. Eu sunt sigur că te place.
SAM: Sper să mă placă. O să-i spun oricum ce simt pentru ea. Măcar nu voi mai simţi ceaşca fierbinte în mână.
PAUL: Până acum i-ai mai dat de înţeles că o placi? Măcar subtil?
SAM: Sigur că da! I-am dat de înţeles că o plac, dar nu am avut curajul să-i spun direct lucrul ăsta.
PAUL: Ar fii cazul să nu mai aştepţi (zâmbind sincer).
SCENA III
În parc încep să ajungă şi fetele, prima dintre ele fiind Rebeca. O fată mai răsfăţată şi mofturoasă care îşi face apariţia într-un mod care să o reprezinte cât mai bine posibil.
REBECA: Bună băieţi. Îmi pare rău căm am întârziat. Traficul ăsta este groaznic. Era să nu mai ajung. Un nesimţit era să intre în mine chiar aproape de parc. Nu ştiu cine le eliberează permisele unora.
PAUL: Stai liniştită pentru că Tracy şi Linda încă nu au ajuns. Le mai aşteptăm şi noi.
REBECA: Ha. Ştiam eu că mă grăbesc degeaba. Puteam să rezerv mai mult timp machiajului care uite şi tu cum arată. Dacă ştiam…
PAUL: Ei, lasă şi tu că nu te alege nimeni. Îţi stă bine şi aşa. (se apropie de Rebeca şi o sărută pentru a o asigura că îi stă bine).
REBECA: Mereu îmi dovedeşti că ai dreptate (zâmbind)
SCENA IV
În acest timp îşi face apariţia şi Tracy. Timidă şi bine crescută se apropie de banca unde discuţia celor patru era în toi şi caută să nu atragă atenţia, însă acelaşi Paul, o vede imediat:
PAUL: Uite cine a venit. Hai cu mai mult curaj că nu te mănâncă nimeni (zâmbind şi uitându-se la Sam care brusc se înroşi devenind tot mai agitat).
SAM: Te laşi aşteptată, dar oricum te mai aşteptam dacă mai întârziai.
TRACY: Ştiu că tu m-ai fii aşteptat şi singur, dar restul cred că se enervau (zâmbind ştiind că Sam o plăcea).
LANCE: Mai trebuie să vină Linda. Ce o face de întârzie atâta? Tocmai ea întârzie cel mai mult. De obicei venea la timp.
SAM: Stai pe pace că trebuie să ajungă şi ea din clipă în clipă.
REBECA: M-a sunat pe mine mai devreme şi a spus că o să întârzie mai mult pentru că are o mică problemă, dar vine sigur.
SCENA V
Nici nu apucă Rebeca să termine ce avea de spus, că îşi face apariţia şi Linda. Îmbrăcată provocator, înaintează spre bancă cu un mers sigur şi zâmbind. Se apropie de grup şi dintre toţi se duce prima dată la Sam pe care îl sărută pe obraz, (Sam rămâne surprins deoarece Linda nu obişnuia să îl sărute nici măcar pe obraz). După ce îl sărută pe obraz continuă să îl sărute şi pe celălalt obraz (Sam în continuare surprins), apoi Linda îi şochează pe toţi sărutându-l pe Sam şi pe gură câteva secunde timp în care Sam nu a avut reacţie, singurul lucru pe care îl făcuse fiind să se uite la Tracy şi Lance.
Tracy se uita parcă umilită de ceea ce vedea, ştiind că Sam o place. Nu ştia ce să mai spună şi avea impresia că nu-l cunoaşte pe Sam. Lance se uită îngrozit şi nu mai scotea niciun cuvânt. Venise în parc cu gândul să-i spună Lindei tot ce simţea, dar nu mai ştia ce să mai facă. Rămăsese cu privirea în gol fără să mai audă nimic din jurul lui. Paul îi văzu pe Lance şi Tracy ştiind de fapt cum stăteau lucrurile, dar nici el nu ştia ce să facă. Totodată, Sam o ştia pe Linda de ceva vreme şi ştia că într-un timp Linda l-a plăcut dar nu se întâmplase nimic. Sam bănuia că Linda vrea să se răzbune pe Lance, dar nu avea reacţie. Parcă îi convenea situaţia deşi se simţea vinovat pentru starea lui Tracy şi a lui Lance. Se simţea vinovat pentru că o dezamăgise pe Tracy, dar cu toate acestea nu avea reacţie şi parcă îi convenea situaţia, rămânând fără reacţie la sărutările repetate ale Lindei. Se lăsa condus de Linda fără să aibă vreo tentativă de a schimba ceva. Grupul rămăsese uimit şi parcă celor prezenţi nu le venea să creadă ceea ce tocmai se întâmplase. În această tăcere tot Paul a luat cuvântul încercând să mai schimbe câte ceva în această atmosferă de consternare ca şi cum nimic nu s-ar fii întâmplat.
PAUL: Deci, ce facem acum că ne-am strâns toţi? (Paul încerca să dea suflu din nou, vrând parcă să arate că Linda şi Lance nu au avut nimic împreună, iar Sam cu Tracy nu ar fii avut niciodată nimic în comun).
REBECA: Eu zic să mergem la concert. Este un concert aici în parc şi se anunţă să fie frumos. Ce ziceţi?
LINDA: Super. Sunt de acord. Mergem?
SAM: Avem alte alternative? (cu voce moale şi nesigură, încă neştiind ce face simţindu-se groaznic)
TRACY: Mie mi-e indiferent. (încerca să ascundă sentimentele care o încercau)
LANCE: Dacă totă lumea merge mie îmi convine (ca şi Tracy, Lance încerca să-şi ascundă dezamăgirea şi să nu strice întâlnirea)
PAUL: Atunci, hai să mergem. Poate prindem locuri mai în faţă.
ACTUL II
SCENA I
Ajunşi la concert aşteptau toţi începerea concertului, într-o linişte vizibil deranjantă. De altfel începutul concertului nu a schimbat prea mult atmosfera, tăcerea rămânând în continuare, ea fiind rareori întreruptă prin întrebări scurte cu răspunsuri şi mai scurte. Întrebări şi răspunsuri menite doar pentru a mai rupe câteodată tăcerea, dar întrebări şi răspunsuri lipsite de cuvinte.
LANCE: Îţi place?
SAM: Da.
LINDA: Cât mai durează? (Linda ştia că greşise, dar se răzbunase pe Lance. Nu se simţea nici ea tocmai bine deşi vroia să lase impresia că se simte bine).
PAUL: Cel puţin o oră.
Stăteau toţi şi se uitau la concert, dar Tracy, Lance, Sam şi Linda nu prea ascultau. Doar se uitau în gol şi din când în când mai încercau câte o vorbă. Era clar că lucrurile nu puteau continua aşa la nesfârşit. Tot timpul concertului tăcerea a fost cea care a controlat discuţiile lor. După concert au încercat ei să mai schimbe câte ceva:
REBECA: Mai facem ceva? Ar mai fii timp.
TRACY: Cred că ar fii mai bine să plec. Mi-am amintit că am ceva treabă pe acasă.
SAM: Şi eu ar trebui să plec. Te conduc eu.
TRACY: Mă descurc. Nu te mai deranja. (ar fii vrut să-l lase dar ştia că nu-i poate vorbi şi ar fii fost tăcută tot drumul)
Sam tăcu, încercând să recunoască prin aceasta că a greşit şi că îi respectă decizia.
LINDA: Eu am mâine un examen şi cred că ar trebui să plec şi eu. Nu mă conduci dacă tot ai drum în zonă ? (îl întrebă pe Sam)
SAM: Ba da. (spuse cu jumătate de gură)
PAUL: Păi atunci înseamnă că ne mai vedem şi altădată.
LANCE: Da. Ne mai vedem altădată.
REBECA: Aşa să fie. Pa
SCENA II
Tracy plecă singură deşi Sam se oferise să o conducă acasă. Cel mult şi-ar fii dorit Tracy să fie condusă acasă de Sam în alte dăţi. Azi era dezamăgită şi avea nevoie de linişte pentru a se gândi la tot ce se întâmplase în acea seară. Lance la rândul său plecă singur şi se gândea la cum ar fii trebuit să fie seara şi cum a decurs. Nu înţelegea de ce a fost nevoie ca Linda să se răzbune pe el. Avea şi el nevoie de linişte pentru a găsi răspunsuri la întrebările care îl încolţeau. Linda şi Sam plecaseră împreună dar şi în dreptul lor trona liniştea. Lindei îi era greu să deschidă discuţia. Ştia că s-a folosit de Sam doar pentru a se răzbuna pe Lance. Se simţea îngrozitor. Ba chiar se întreba de ce a trebuit să continue şi să-l mai şi roage pe Sam să o conducă acasă. Sam era gânditor şi tot ce îi venea în minte era privirea Lui Tracy dezamăgită şi întristată. Apoi se gândea la Lance pe care îl cunoştea de ceva vreme şi despre care ştia că încă mai ţine la Linda. Se simţea vinovat pentru că nu a reacţionat. Mergeau amândoi şi niciunul nu avea curaj să spună niciun cuvânt. Într-un final Linda a început să plângă. Sam o privea şi nu îi putea spune nimic. În sufletul lui plângea şi el.
LINDA: Trebuie să ne oprim aici puţin. Trebuie să vorbim.
SAM: (Tăcere)
LINDA: Probabil ştii şi mă simt groaznic. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat astăzi în parc.
SAM: (Tăcere)
LINDA: Am vrut să-l fac gelos pe Lance, să mă răzbun pe el pentru cum s-a purtat cu mine în ultima parte a relaţiei până să ne despărţim. Îmi pare rău că m-am folosit tocmai de tine. Nu vreau să mai continui aşa. Îmi cer iertare şi sper să mă ierţi pentru seara asta.
SAM: (Tăcere)
LINDA: Chiar nu ai nimic de spus la tot ce s-a întâmplat în seara asta?
SAM: Nu
LINDA: Te-am văzut şi pe tine supărat pentru tot ce s-a întâmplat în seara asta. Este imposibil să nu ai nimic e spus.
SAM: Nu am nimic de spus. Nu ţie.
LINDA: (Tăcere)
SAM: (Tăcere)
Până în dreptul casei ei au tăcut şi nu au spus nimic. În faţa casei ei şi-au luat la revedere:
LINDA: Pa
SAM: Pa
ACTUL III
SCENA I
Lance stătea pe marginea patului şi nu putea să-şi scoată din minte imaginea când Linda l-a sărutat pe Sam şi privirea lui Sam care i-a înjunghiat inima. Plângea şi nu îi venea să creadă că ceea ce trebuia să fie o seara perfectă s-a dovedit a fii a doua scufundare a Titanicului. În interiorul lui Lance murise şi cealaltă jumătate care mai rămăsese vie după despărţirea de Linda. Simţea că nu mai are rost să mai creadă în dragoste. Dragostea este o minciună în care mai cred doar proştii. Se hotărâse să nu îl mai intereseze nimic de Linda. Vroia să creadă că Linda a murit, dar un gând nu îl lăsa totuşi să se liniştească cu o astfel de sentinţă. În încăpăţânarea lui, într-un moment de speranţă, a pus mâna pe telefon şi a sunat-o pe Linda.
LANCE: Linda?
LINDA: Lance?
LANCE: Da
LINDA: (Tăcere)
LANCE: Ce faci?
LINDA: Bine
LANCE: Bine?
LINDA: Da. Tu?
LANCE: Bine. Vroiam să văd ce mai faci.
LINDA: Nu mă aşteptam să suni. Sunt bine.
LANCE: Nici eu nu mă aşteptam să sun. Mă bucur că eşti bine.
LINDA: Tu totuşi crezi că sunt bine? (cu vocea tremurândă)
LANCE: Nu ai spus tu că eşti bine? Eu te cred.
LINDA: Ba da.
LANCE: Sună interfonul. Trebuie să răspund. Aştept musafiri. Mai vorbim.
LINDA: La ora asta?
LANCE: Da.
LINDA: Bine.
LANCE: Pa.
LINDA: Pa.
Lance nu aştepta musafiri. Dar nu mai putea să vorbească. Îi era teamă să nu plângă la telefon. Îi era teamă să vorbească mai mult.
SCENA II
Sam încerca să-şi explice lipsa de reacţie pe care o avusese în momentul sărutărilor Lindei. Nu-şi putea explica de ce nu s-a retras. Nu-şi putea explica de ce nu a putut face nimic pentru a o câştiga pe Tracy şi nu-şi putea explica cum a putut să o dezamăgească în aşa fel pe Tracy. Stătea pe balcon şi privea luna încercând să găsească explicaţii la situaţia în care ajunsese. Pentru el Tracy era tot ce conta şi nu putea să stea liniştit gândindu-se că a pierdut orice speranţă de a mai fii împreună cu Tracy. De cealaltă parte, Tracy stătea şi se gândea la cele întâmpalte în parc şi nu îi venea nici ei să creadă că totul s-a întâmpalt atât de brusc. Începuse să se întrebe dacă tot ce vorbise cu Sam fusese o minciună. Se întrebase dacă nu cumva i s-a părut că Sam o curtează. Se întreba dacă toată problema ei este doar în mintea ei. Atunci a sunat telefonul:
TRACY: Da?
SAM: Bună.
TRACY: Sam?
SAM: Da. Eu sunt.
TRACY: Bună. (cu vocea inmuiată în tristeţe).
SAM: Am sunat să văd ce mai faci.
TRACY: Sunt bine. Făceam ceva treabă. Ţi-am spus că am ceva treabă.
SAM: Deranjez?
TRACY: Oarecum.
SAM: Bine atunci. Mai vorbim.
TRACY: OK. Pa.
SAM: Pa.
După ce a închis telefonul, Tracy începuse să regrete că nu au vorbit mai mult şi că nu au vorbit despre cele întâmplate. Începuse să îşi pună şi mai multe întrebări. Oare Sam vroia să îi explice despre ce se întâmplase în parc? Dacă vroia să îi explice înseamnă că Sam chiar o place? Tracy avea tot mai multe întrebări la care spera să primească răspuns cât mai repede. Problema este că nu avea curaj să vorbească cu Sam despre aceasta. Sam începuse să îşi dea din nou palme deoarece nici de această dată nu a putut să se deschidă în faţa lui Tracy. Spera totuşi că până la urmă îi va putea vorbi despre tot ce simte.
ACTUL IV
SCENA I
Weekend-ul următor sună telefonul Lindei.
PAUL: Hei, Linda. Ieşi prin oraş? Hai să ne întâlnim iar în parc. Tot acolo. Vi? Astăzi la ora 14:00.
LINDA: Bine. Ne vedem acolo.
Rând pe rând au sunat telefoanele lui Lance, Tracy şi Sam.
PAUL: Lance. La ora 14:00 de vedem în parc. Vi şi tu?
LANCE: Vine şi Linda?
PAUL: Da. Hai că de data asta trebuie să fie bine.
LANCE: Nu ştiu. Nu cred că e bine să vin.
PAUL: Cum să nu fie bine. Pentru numele lui Dumnezeu Lance. Suntem toţi prieteni indiferent ce s-a întâmplat acum o săptămână.
LANCE: Bine. Ne vedem acolo.
……………………………………………………………………………
PAUL: Trace. Hai cu noi în parc. Vin eu, Rebeca, Linda, Lance şi îl sun imediat şi pe Sam. Ne vedem la ora 14:00. Nu accept un refuz.
TRACY: Nu-mi vine să merg în parc Paul. Mă simt aiurea.
PAUL: Şi dacă o să stai în casă screzi că îţi va fii mai bine? Hai cu noi!
TRACY: Hmm, nu prea îmi vine să merg. Ştii, mă gândesc că nu o să îmi facă bine să-l văd pe Sam.
PAUL: Hai vino. Vi pentru mine şi Rebeca, nu pentru Sam. OK?
TRACY: Nu ştiu.
PAUL: Deci ne vedem acolo la 14:00.
TRACY: Dar… (şi în receptorul telefonului se auzea doar tonul de apel terminat)
…………………………………………………………………………………….
PAUL: Hei Sam. Hai cu noi în parc. Ne devem cu toţii la ora 14:00 în parc unde ne-am văzut şi săptămâna trecută.
SAM: Veniţi toţi?
PAUL: Da.
SAM: Vine şi Tracy?
PAUL: Da.
SAM: Cum aţi convins-o?
PAUL: Nu mai contează. Vorbim pe banii mei (râde). Hai că ne vedem acolo toţi.
SAM: Bine.
SCENA II
De această dată Paul şi Rebeca ajung primii. Paul ştia că va fii o întâlnire foarte importantă pentru grupul lor. De asemenea şi Rebeca ştia cât era de încordată atmosfera la nivelul grupului aşa că au dorit să ajungă primii în parc.
PAUL: Crezi că o să fie bine azi?
REBECA: Sper să fie bine că altfel…
PAUL: Eu sunt încrezător. Ne-am asumat un risc să îi chemăm pe toţi şi să încercăm să-i împăcăm. Poate că ar fii trebuit să-i lăsăm pe ei să se împace între ei.
REBECA: Eu cred că e numai bine aşa în grup. Se pot relaxa mai mult şi mai repede apoi se pot deschide mai uşor unul faţă de celălalt.
PAUL: Asta sper şi eu.
SCENA III
În acest timp Lance îşi face apariţia. Puţin trist, încercând să pară bine dispus, se apropie de cei doi şi zâmbeşte.
LANCE: Salutare. Mai punctuali decât de obicei văd.
REBECA: Hai nu fii rău. Am înţeles aluzia(zâmbind).
PAUL: Păi aşa e normal mai ales că noi am fost cu ideea întâlnirii. Măcar să fim la timp aici.
LANCE: Mda. Ai şi tu dreptate.
PAUL: Ai mai vorbit cu Linda?
LANCE: Am încercat dar nu am putut să vorbesc prea mult.
PAUL: Poate azi o să vorbiţi mai mult.
LANCE: Nu ştiu. Nu cred. Depinde de ea.
REBECA: O ştiu pe Linda. Trebuie să vrea. Mai ales că din cauza ei a pornit toul. Sunt sigură că regretă totul.
LANCE: Rămâne de văzut în ce măsură vom reuşi să vorbim. Nici Sam nu a fost prea fair play.
SCENA IV
Uşor, uşor se apropie şi Sam de grup, dar de această dată mai agale, cu un mers mai apăsat care tinde să arate o oarecare îngrijorare.
PAUL: Salut Sam. Mă bucur că ai ajuns.
SAM: Salutare. Şi eu mă bucur (încă posomorât).
LANCE: Salut.
SAM: Bună Rebeca.
REBECA: Bună. Se pare că fetele astea au de gând să întârzie mai mult. Aşa aşteptaţi voi mereu când întârzii eu?
LANCE: Glumeşti? Mai mult (râde).
PAUL: Mă bucur să văd că sunteţi în formă.
SAM: Uite. Eu vreau să-mi cer scuze faţă de Lance. Săptămâna trecută nu ştiu ce s-a întâmplat. Pur şi simplu parcă am pierdut controlul asupra mea. Aş fii vrut să reacţionez şi în acelaşi timp nu puteam. Îmi cer iertare faţă de Lance. Lance, mă ierţi? Nu vreau să ştiu că eşti supărat pe mine. Toată noaptea care a urmat serii aceleia, am stat şi m-am gândit ce s-a întâmplat. Ştii, poate că nu te ajută cu nimic sau poate te ajută că spun eu, dar Linda regretă ce a făcut în seara aceia. Încă mai ţine la tine. În seara aceia când o ducem spre casă s-a oprit să-şi ceară scuze pentru cele întâmplate. În seara aia am clarifcat totul chiar dacă eu nu i-am răspuns nimic. Eram prea supărat. Nu o urâ pe Linda pentru ce a făcut. Fii sigur că ţine la tine.
LANCE: Nu ştiu ce să cred Sam. Te-am iertat, dar oricum îmi va fii greu să vorbesc cu Linda.
SAM: Încearcă.
LANCE: (Tăcere).
SCENA V
În peisaj apare şi Linda. Dacă prima dată era îmbrăcată provocator şi avea un mers sigur zâmbind, de această dată Linda era îmbrăcată elegant iar mersul era timid. Se apropia de grup şi parcă simţea că pământul îi fuge de sub picioare. Nu avea puterea să-l privească în ochi pe Lance, iar pe faţa ei se putea citi doar îngrijorare.
PAUL: Linda. Bine ai venit. Te aşteptam.
LINDA: Bună. Sper că nu v-am făcut să aşteptaţi prea mult.
SAM: Stai liniştită. Mai este de venit Tracy. Sper să ajungă până la urmă.
LANCE: M-aş bucura să vină şi Tracy. O mai aşteptăm.
Tăcerea începuse să se aştearnă după sosirea Lindei, iar Lance era din ce în ce mai agitat, iar asta se putea observa tot mai uşor.
SCENA VI
După alte 15 minute de aşteptare, timp în care tăcerea a fost la ordinea zilei, a apărut şi Tracy. Mai timidă decât dată trecută, dorindu-şi parcă să fie oriunde în altă parte, numai în parc nu. S-a apropiat încet şi a încercat să rupă tăcerea.
TRACY: Scuze că v-am făcut să aşteptaţi atâta.
SAM: Ne bucurăm că ai ajuns.
Tracy ar fii vrut să răspundă însă nu a reuşit decât să dea din cap aprobator.
PAUL: Dacă ne-am strâns cu toţii, atunci eu propun să mergem Grădina Zoo. Este aproape şi am auzit că au adus exemplare noi. Merită să le vedem.
REBECA: Excelent. Eu zic că e o idee bună.
LANCE: Atunci să mergem.
ACTUL IV
SCENA I
Atmosfera nu se schimbase prea mult din parc şi până la Grădina Zoologică, dar măcar nu mai aveau feţele posomorâte. Chiar dacă tăcerea continua să existe, feţele lor dăteau şanse schimbării atmosferei.
PAUL: Iată-ne ajunşi.
În timp ce vizitau grădina, la un moment dat Linda şi Tracy au rămas mai în urmă admirând o minunată pereche de canari, moment în care Linda a considerat că este momentul să rupă tăcerea ştiind că Sam o plăcea pe Tracy. Era un moment în care nu mai putea să ţină ascunse gândurile. Acest moment era urmărit îndeaproape de Rebeca ce observase imediat că Linda şi Tracy au rămas în urmă.
LINDA: Tracy, trebuie să vorbim. Simt nevoia să vorbesc cu tine.
TRACY: (Tăcere).
LINDA: Referitor la ce s-a întâmplat săptămâna trecută. Ştiu că tu şi Sam sunteţi mai apropiaţi.
TRACY: (îşi schimbă expresia feţei mirându-se şi arătându-se interesată de discuţie dar fără a scoate vreun cuvânt în continuare).
LINDA: De o săptămână mă tot gândesc la ce s-a întâmpalt în seara aceia. Crede-mă că mă urâsc pentru ce am făcut. Aş vrea să mă crezi. Aş vrea să mă crezi.
TRACY: (Tăcere).
LINDA: Hai te rog. Spune şi tu ceva. Faci la fel ca Sam. Nu spui nimic. Tăcerea voastră mă omoară.
TRACY: (Tăcere).
LINDA: Am încercat să clarific ce s-a întâmplat în seara aceia cu Sam chiar când mă ducea spre casă. I-am explicat că am greşit. Vreau să cred că dincolo de tăcerea lui nu m-a judecat.
TRACY: (Tăcere).
LINDA: Am vrut să-i spun că nu ştiu ce m-a apucat. Vreau să mă crezi şi să fim iar prietenele care eram.
TRACY: (Rupând tăcerea explodează), Dar când ai ales să-l săruţi pe Sam nu te-ai gândit că suntem prietene?
LINDA: Nu ştiu ce m-a apucat Trace. Parcă înnebunisem. Cred că şi acum sunt nebună. Era supărată pentru că mă despărţisem de Lance şi pentru cum se purtase cu mine în ultimul timp. Am vrut să-l fac să sufere. Păcat că nu mi-am dat seama că pe lângă el vor mai suferi şi alţii. Mai mult…voi suferi chiar şi eu. Păcat nu am ştiut. Sper să mă ierţi într-o zi.
TRACY: (Tăcere).
LINDA: Vreau să ştii că între mine şi Sam nu este nimic. Sam pe tine te iubeşte. L-am simţit, iar în capul meu nu ştiu ce a fost. Îmi cer iertare. Iartă-mă dacă vei putea.
SCENA II
Tracy a grăbit pasul prinzându-i pe ceilalţi din urmă. La scurt timp şi Linda a ajuns lângă ei. Tracy părea parcă tulburată de cele spuse de Linda, dar parcă nu mai era atât de supărată. Îi se răspunsese la câteva întrebări. Era sigură acum că Sam chiar o iubeşte deşi nu îi pusese niciodată ce simte pentru ea. Era de acum sigură că nu i se păruse că Sam o place. Acum avea certitudinea că înseamnă ceva pentru Sam. Acum mai urma doar ca Sam să facă pasul şi să se deschidă faţă de ea. Într-un final, terminând de vizitat grădina, Rebeca a luat cuvântul:
REBECA: Mai avem destul timp. Hai să mergem la o plimbare cu barca. Nu am mai mers de multe cu barca. O să fie frumos. Presimt că o să fie frumos.
PAUL: Să ştii că eşte o idee minunată.
ACTUL V
SCENA I
Lance, Sam, Tracy şi Linda nu au spus nimic până la debarcader. Există o tensiune clară între cei patru care urma să explodeze din clipă în clipă.
PAUL: Eu zic să luăm trei bărci. Eu cu Rebeca o barcă, Lance, tu cu Linda o barcă şi Sam, tu cu Tracy o barcă.
Pentru o clipă tăcerea a fost mai mare că oricând până atunci. Apoi Lance a rupt tăcerea.
LANCE: Bine. Aşa facem (în acel moment Linda rămăsese surprinsă).
În acelaşi timp Tracy şi Sam se vedeau nevoiţi să accepte varianta tresăltând la aflarea propunerii. Era un moment în care atât Sam şi Tracy cât şi Lance şi Linda, aveau ocazia să vorbească deschis despre ce se întâmplase cu o săptămână în urmă.
LANCE: Spune-mi Linda. De ce l-ai sărutat pe Sam?
LINDA: (care nu se aştepta ca Lance să deschidă discuţia) De fraieră Lance. De fraieră.
LANCE: (Tăcere).
LINDA: Am vrut să mă răzbun prosteşte pe tine.
LANCE: Să te răzbuni?
LINDA: Da. Nu mi-a plăcut cum te comportasei cu mine până să ne despărţim. Am vut să mă răzbun pe tine.
LANCE: Şi dacă nu ţi-a plăcut cum m-am comportat cu tine în ultima perioadă de ce nu ai venit să-mi spui?
LINDA: N-am avut curaj.
LANCE: N-ai avut curaj?
LINDA: Da.
LANCE: (Tăcere).
LINDA: Mi-a fost teamă că nu mă mai iubeşti dacă te comporţi aşa cu mine. Nu vroiam să aud de la tine că ne despărţim.
LANCE: (Tăcere).
LINDA: Apoi după ce ne-am despărţit cred că am innebunit. Am vrut să mă răzbun pe tine. Să te fac gelos. Nu am făcut nimic bun prin asta.
LANCE: Ştiu. Puteai să întrebi atunci când nu îţi plăcea cum mă purtam cu tine. Mă purtam aşa pentru că aveam probleme. Aveam probleme şi tu nu observai că nu mi-e bine. Erai prea egoistă. Dacă tu erai bine, toată lumea era bine. Nu Linda. Eu nu eram bine. Aveam nevoie de sprijinul tău. Am încercat să-ţi atrag atenţia aşa că nu mi-e bine, dar tu erai prea oarbă. Dacă vrei să ştii de ce ne-am despărţit, uite motivul.
LINDA: (Tăcere).
LANCE: Niciodată nu am încetat să te iubesc, dar tu nu îmi dovedeai decât egoism. Nu mai puteam continua. Apoi când te-am văzut sărutându-l pe Sam îmi venea să crăp pământul în două şi să mă îngrop. În seara aceia venisem cu gândul să îţi mărturisesc tot ce a dus la despărţirea noastră. Nu trebuia să reacţionez nici eu aşa. Trebuia să-ţi spun că am şi eu probleme. Venisem să-ţi spun că am greşit, dar tu pe loc mi-ai rupt aripile când te-am văzut sărutându-l pe Sam. Ce mai puteam face?
LINDA: (Tăcere).
LANCE: Mi-a povestit Sam până să vi tu azi că aţi vorbit în seara aceia pe drum. Mi-a povestitcă ţi-a părut rău. Îmi pare rău că s-a ajuns aici.
LINDA: Îmi cer iertare şi faţă de tine Lance. Ţi-am greşit şi îmi pare rău.
LANCE: Te-am iertat Linda. Dacă nu aveam de gând să te ascult şi dacă nu aveam de gând ca să te iert, nu mai veneam azi aici.
LINDA: Nu ştiu e aş mai putea spune.
LANCE: Avem nevoie de o pauză. Ştiu că mai ţi la mine. Şi eu mai ţin la tine, dar avem nevoie de o pauză.
LINDA: Aşa este. Avem nevoie de o pauză.
SCENA II
În barca cealaltă, Tracy şi Sam ştiau că nu pot să stea pur şi simplu şi să nu vorbească deloc. Ştiau că va veni un momemnt când va trebui ca unul din ei să vorbească. Sam ştia că el trebuie să rupă tăcerea aşa că şi-a luat inima în dinţi.
SAM: Trace, nu putem sta aşa mereu. Va trebui să vorbim despre ce s-a întâmplat.
TRACY: Despre ce s-a întâmplat?
SAM: Da. Despre ce s-a întâmpalt.
TRACY: Păi ce s-a întâmplat?
SAM: Cum adică nu ştii? Deja ai uitat?
TRACY: Păi nu-mi amintesc.
SAM: Când m-a sărutat Linda.
TRACY: Aşa. Şi?
SAM: Mă simt vinovat că nu am avut nicio reacţie şi te-am dezamăgit.
TRACY: Dezamăgit? (Tracy continuă pe direcţia neştiutoarei).
SAM: Da Trace.
TRACY: Stai aşa puţin Sam. Noi nu suntem împreună ca să nu ai voie să săruţi pe alcineva. E problema ta ce s-a întâmplat. Mă rog, problema ta, a lui Lance şi a Lindei. A mea nu este.
SAM: Dar nu ştii. Tot ce am vorbit noi. Mă gândeam că…
TRACY: Te gândeai că ce? Ce am vorbit noi?
SAM: Păi, cât ţi-am dat de înţeles că te plac…
TRACY: Stai că spui lucruri noi. Nu ai spus niciocată că mă placi.
SAM: Păi… ţi-am dat de înţeles.
TRACY: Nu ai spus niciodată, deci pentru mine nu este egal cu nimic. Eşti nehotărât.
SAM: Ştiu că nu ţi-am spus niciodată că te plac, dar asta pentru că mi-a fost teamă.
TRACY: Ţi-a fost teamă?
SAM: Da.
TRACY: De ce?
SAM: Mi-a fost teamă că mă vei respinge. Că dacă vei spune nu relaţia noastră se va răci de tot.
TRACY: (Tăcere).
SAM: Chiar dacă nu recunoşti, în seara aceia în timp ce mă săruta Linda, ţi-am văzut faţa. Erai dezamăgită. Îmi cer iertare pentru tot. Nu ştiu ce s-a întâmplat atunci. Pur şi simplu nu am avut reacţie. Chiar dacă nu ţi-am spus niciodată clar ce simt, îţi spun acum Trace: de tine am nevoie. Am clarificat totul în acea seară cu Linda. Între noi nu este nimic.
TRACY: Spune-mi Sam. Ce ai simţit când te-a sărutat Linda?
SAM: Am simţit că îmi amorţesc picioarele, că pământul mă astupă. Am simţit că îngheţ. Nu mă mai puteam mişca. Eram inert. Tot ce mai puteam face era să mă uit în ochii tăi care se umezeau tot mai mult.
TRACY: (Tăcere).
SAM: Iartă-mă Trace!
TRACY: Avem nevoie de timp Sam. Hai să nu ne grăbim.
SAM: Sunt de acord. Sper să te conving şi să-ţi câştig încrederea.
TRACY: Şi eu sper Sam. Şi eu sper.
